Să ne continuăm aventura găsirii rochiei perfecte. Primul articol despre acest subiect îl poți găsi aici și ne ajută să ne identificăm corect tipul de siluetă.
După cum ziceam nu există un singur model atribuit unei singure siluete. E indicat să încercăm să scoatem în evidență ceea ce e necesar și pe de altă parte să temperăm ceea ce prea iese în evidență. 🙂
Acest al doilea articol despre rochia de mireasă poate fi reprezentat într-o imagine astfel, semnele grafice de sub fiecare model reprezentând tipul de siluetă căreia i se potrivește:
Lista cu tipurile de siluete despre care am vorbit în primul articol e aceasta:
- Ovală sau măr: umeri lați, bust proeminent, talie plină
- Triunghi sau pară: circumferinţa bustului şi a umerilor este cu peste 10 cm mai mică decât cea a şoldurilor
- Triunghi inversat: linia umerilor și cea a bustului, vizibil mai mari decât cea a şoldurilor
- Dreptunghi sau dreaptă: umerii și șoldurile au cam aceeași lățime, dar talia nu este foarte bine conturată
- Clepsidră: şoldurile şi bustul aproximativ egale în circumferinţă, talia foarte bine conturată
La care mai putem adauga:
- Silueta înaltă: este silueta longilină, ale cărei forme nu ies prea mult în evidență
- Silueta mignonă: maximum 1.60m înălțime
Modelele de rochii de mireasă sunt:
- În formă de “A” (A-Line)
- De tip sirenă (Mermaid)
- De tip Empire (Empire)
- De tip prințesă (Ball gown)
- De tip coloană (Sheath / Column)
La care am mai putea adauga două modele care nu sunt alese foarte des:
- Rochia mini
- Rochia a cărei lungime este între genunchi și glezna (tea-length)
Dar să luăm pe rând fiecare siluetă, să o analizăm pe fiecare în parte și să vedem care ni s-ar potrivi și mai ales de ce.
1. Silueta ovală sau în formă de măr
Dă impresia de rotunjime în secţiunea de mijloc a corpului, umerii fiind lați, bustul proeminent, iar talia plină. Rochia ideală nu ar trebui să fie un model mulat, ci unul care să pună în evidență plusul acestei siluete, bustul. Două modele sunt cele care îmbracă bine acest tip de siluetă:
Cea de tip Empire, care are talia ridicată imediat sub sâni, ascunzând zonele care nu avatajează. Partea care reprezintă talia ridicată a acestei rochii este ceea ce atrage atenția, de aceea ea poate fi din orice va trece prin minte: dantelă, broderie, aplicății de pietre prețioase sau nu etc. E recomandat ca partea de jos a acestei rochii să fie dintr-un material mai moale.
Și cea în forma literei “A” (A-Line), care ajută prin mascarea zonei abdomenului și subliniază, de asemenea, bustul.
2.Silueta triunghi sau în formă de pară
Ceea ce o caracterizează: circumferinţa bustului şi a umerilor este cu mai mică decât cea a şoldurilor. Cu peste 10 cm. Ce ne dorim? Adăugarea de volum prin mâneci, ornamente, elemente florale, diverse aplicații în zona bustului, a umerilor și evitarea sublinierii șoldurilor. Ne pot ajuta să facem asta modelele:
În formă de “A” (A-Line): îți adaugă elegantă prin faptul că partea de jos se așează foarte bine pe șolduri.
De tip sirenă (Mermaid): doar dacă ți-o doreșți în mod deosebit. Fiind un model mulat pe coapse, partea de sus ar trebui să aibă mai mult volum. Ai grijă să nu încarci astfel rochia prea mult.
De tip Empire (Empire): da, cu un decolteu adânc.
De tip prințesă (Ball gown): este sora mai amplă a rochiei A line și adaugă un strop de dramatism look-ului, ceea ce e de bine, zic eu…
3.Silueta triunghi inversat
În acest caz corpul este mai lat în partea de sus și mai subțire în cea de jos. Acest tip de corp este evidențiat prin umerii lați sau sâni proeminenți, în dezechilibru cu talia și șoldurile înguste. Pentru un astfel de corp trebuie evitată rochia fără umeri sau mulată pe corp.
Rochiile de mireasă indicate a fi purtate sunt desigur cele care adaugă volum părții inferioare a corpului:
Cea în formă de “A” și rochia prințesă sunt cele mai potrivite
Și rochia de tip Empire poate fi purtată dacă i se aplică bretele după gât și/sau decolteuri în U sau V
Iar pentru miresele care vor să iasă din tipare, rochia de tip tea-length, mai ales dacă partea de jos a rochiei e din tulle.
De evitat bretelele late, umerii accentuați, mânecile bufante, capele din blană.
4.Silueta dreptunghi sau dreaptă
Talia siluetelor de tip dreptunghi nu este foarte bine conturată. De aceea ea ar trebui conturată prin croiala rochiei: prin centuri, panglici colorate, o tăietură în formă de V în talie creează impresia de subțiere a taliei.
Cele mai indicate modele: în formă de “A”, empire, iar dacă ești slabă te poate avantaja modelul prințesă, cu crinolină.
În cazul în care alegi o rochie cu volum mare în partea de jos, e nevoie de adăugarea de volum și în partea de sus. Bretelele pot ajuta în această situație: pot fi în cruce sau în formă de triunghi, adică mai groase pe umăr și mai subțiri la prinderea de corset.
Evită rochiile mulate, tip sirenă, precum și pe cele din două piese. Deși în poza aleasă de mine pentru acest articol rochia coloana (Sheath / Column) e indicată și pentru silueta dreptunghi, eu nu aș considera-o foarte potrivită deoarece ea nu ajută prea mult la definirea taliei.
5.Silueta clepsidră
Șoldurile şi bustul sunt aproximativ egale în circumferinţă, iar talia e foarte bine conturată. E considerată silueta ideală. Eu spun că e des întâlnită în programele de modificare a fotografiilor, de exemplu Photoshop și în clinicile de chirurgie estetică… Da, da știu și zicala cu vulpea și cu strugurii. 🙂
Teoria spune că acestui tip de siluetă i se potrivește orice tip de rochie. Eu cred că rochia de tip sirenă pune cel mai bine în valoare formele bine conturate ale acestei siluete.
Talia poate părea și mai subțire dacă tăietura sau cusătura din talie este în formă de V. Cu ajutorul ei se mai poate obține și un efect de alungire a siluetei.
Silueta înaltă: este longilină și ale cărei forme nu ies prea mult în evidență. Dar dacă ai niște picioare lungi de ce să le ascunzi sub metri întregi de material? Rochia de tip tea-length le-ar evidenția foarte bine.
Pentru silueta mignonă – maximum 1.60m înălțime – poți cauta modelele de rochie care au linia taliei mai sus decât cea naturală. În felul acesta partea de sub linia taliei va părea mai lungă, iar tu, mai înaltă. Alege detalii subtile, fără funde mari. În nici un caz nu ar fi indicat să alegi rochii-prințesă: te vei “pierde” în foarte mult material.
În loc de concluzie: există destul de multe posibilități de a găsi rochia despre care simți că e a ta încă de prima oară când o îmbraci. Ține cont de tipul de siluetă pe care îl ai, alocă-ți timp pentru acest proiect, în fond e rochia pe care tu o vei purta și de care vrei să îți aminteșți cu plăcere și peste ani, și o să vezi că totul va fi bine. Cum ziceam și în articolul anterior despre rochia de mireasă, complimentele vor sosi odată cu fiecare invitat.
Sper ca aceste articole să te ajute măcar putin în alegerea rochiei ideale , iar în cazul în care ai întrebări legate de asta, încerc să te ajut cu drag cu tot ce știu.
Sursa photo: pinterest.com
Cu drag,
Minna